Cornelia Dörr – Transilvania, România III. Cheile Bicazului şi Munţii Hăşmas

Între 20 - 24 octombrie
Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş este situat în regiunea central nord-estică, a Carpaţilor Orientali. Această regiune este localizată între judeţele Harghita şi Neamţ. Drumul şerpuieşte din Gheorgheni prin păduri de molid peste Bicazul înalt de 1256 m, în valea de la Cheile Bicazului.
Ne-am întâlnit cu domnul Angi Zoltan la biroul Parcului National Hăşmaş - Cheile Bicazului.
Ne-a arătat câteva arii pe hartă de unde puteam avea o privelişte panoramică asupra canionului. Începând cu Lacul Roşu, care este înconjurat de o pădure de molizi şi fag şi pereţii stâncoşi şi abrupţi ai Munţilor Bicaz, am pornit într-o expediţie prin minunatul peisaj din Cheile Bicazului.
Drumul cu serpentine ne ducea treptat în jos către canion. Lungimea Cheilor Bicazului este de aproximativ 5 km. Aveam o vreme superbă de toamnă, dar pe măsură ce intram în canion se întuneca tot mai mult. Contrastul dintre canionul întunecat şi stâncile luminate e destul de dificil de redat fotografic. Peisajele din acest decor sălbatic şi fără graniţe se schimbă constant, până când am ajuns la baza canionului, care, de asemenea, este şi cea mai îngustă trecătoare.
Acolo pârâul şi drumul de abia au suficient spaţiu. Diferenţa de altitudine este enormă. Cea mai mică altitudine în Cheile Bicazului este de 575 m şi cel mai înalt punct al Muntelui Hăşmaşul Mare atinge 1792 m. Din cauza condiţiilor geologice şi climaterice o vegetaţie specifică s-a putut dezvolta în zonele stâncoase cu plante rare şi endemice.
Ca să putem surprinde măreţia Cheilor Bicazului am urcat a doua zi pe masivul Suhardul Mare, care are o înălţime de 1507 m.
Erau deja zorii zilei când am ajuns pe platoul stâncos. O ceaţă aurie acoperea cerul de dimineaţă de deasupra canionului. Priveliştea asupra acestui peisaj sălbatic şi stâncos era ameţitoare şi îţi tăia respiraţia. Seara ne-am întors în chei iar eu am încercat să fac nişte fotografii de noapte cu masivul abrupt al Pietrei Altarului. Fiindcă este un drum prin canion, farurile maşinilor făceau imposibilă realizarea unor fotografii reuşite, aşa că m-am concentrat asupra unei alte scene, fără şosea şi faruri. Cerul era foarte clar, deci am setat camera pe prioritate de timp pentru a putea expune timp de o ora şi treizeci de minute, apoi am fotografiat rotaţia stelelor de deasupra masivului.

Am petrecut noaptea în canion, lângă Lacul Roşu, care este un loc special al Parcului Naţional. Este numit astfel după argila de un roşu strălucitor. Lacul a apărut în 1837, după un dezastru natural. O bucată de stâncă din masiv s-a prăbuşit în râul Bicaz şi a creat un baraj natural. Molizii din acea zonă au murit treptat iar astăzi se pot vedea mai multe cioturi care ies din apă.
Pe partea cealaltă a lacului se afla masivul Suhardul Mare. Sub soarele stins de seară, creasta munţilor străluceşte într-o lumină roşie, iar reflexia se poate observa în lacul calm. Noaptea a fost foarte rece şi umedă iar plantele de pe mal au îngheţat. Ceaţa plutea deasupra lacului iar apa se ondula uşor de la o adiere de vânt. Aceasta este ultima noastră zi în Cheile Bicazului. Aici am realizat nişte fotografii cu o atmosferă deosebită.

Ultima noastră locaţie fotografică era un masiv din munţii Hăşmaş. După un urcuş abrupt ne-am rătăcit, însă, şi nu am mai putut găsi masivul pe care îl căutam. Seara s-au adunat norii negri şi a început să plouă.
După aproximativ trei săptămâni petrecute în România ne-am întors acasă. A fost unul dintre cele mai aventuroase tururi fotografice întreprinse de noi în ultimii ani şi cu siguranţă nu va fi ultimul în această ţară plină de contraste.

Please note that blogs reflect our photographers' opinions and not necessarily those of the directors of Wild Wonders of Europe.